310.
Îndurare
1. La piciorul crucii Tale
las orice reproș amar,
Unde-ai spus: „O, Tată, iartă-i!”
vreau și eu să iert, prin al Tău har.
Părăsind orice mânie şi-orice gând răzbunător,
Pe-a Ta cruce, făr’ să-mi pese,
să las amintiri ce dor.
R: Fiindcă Tatăl din ceruri îndurare mi-a dat,
Cum să nu răspund cu milă,
când Domnul mila Lui mi-a dat?
Domnul mila Lui mi-a dat.
2. Vorbele nu-mi vor fi arme,
de trecut nu amintesc,
Nici venin nu-i pe-a mea limbă,
vreau prin har s-alin şi să-ntregesc.
Da, sunt slab, dar El e-n mine, Dumnezeul Suveran,
Tot ce doare, schimbă-n bine
Prin al dragostei sfânt plan.
R: Fiindcă Tatăl din ceruri îndurare mi-a dat,
Cum să nu răspund cu milă,
când Domnul mila Lui mi-a dat?
Domnul mila Lui mi-a dat.
3. Sfinte Duh, Te-ntoarce-n pace
peste-al minţii mele gând,
Ca prin vorbe bine-alese
să Te-nalţ, pe oameni ridicând.
Pentru-a lui Cristos iubire,
ce mi-e sprijin zi de zi,
Voi ierta deplin pe-oricine,
aducându-Ți mulțumiri.
R: Fiindcă Tatăl din ceruri îndurare mi-a dat,
Cum să nu răspund cu milă,
când Domnul mila Lui mi-a dat?
Domnul mila Lui mi-a dat.