308.
Olarul și lutul
1. Când vine ispita şi drumul e greu,
Atunci când n-am pace în sufletul meu,
Alerg la Golgota, la cruce plângând,
La mila lui Isus, la Mielul cel blând.
R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas
Aprinde întruna al rugilor ceas,
Şi Domnul mi-arată acum şi mereu
Că El e Olarul, iar lutul sunt eu!
2. Mă-ntreb în tăcere şi strig către cer,
Când vine necazul, nădejdile pier,
Şi fiinţa mea slabă făcută din lut,
În mâna Lui sfântă ia nou început.
R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas
Aprinde întruna al rugilor ceas,
Şi Domnul mi-arată acum şi mereu
Că El e Olarul, iar lutul sunt eu!
3. M-aşează pe roată şi-ncepe uşor
Să dea forma nouă la fragedul ol,
Apoi cu blândeţe mă pune la loc
Şi-n marea-I iubire mă curăţă-n foc.
R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas
Aprinde întruna al rugilor ceas,
Şi Domnul mi-arată acum şi mereu
Că El e Olarul, iar lutul sunt eu!