308.

Olarul și lutul

1. Când vine ispita şi drumul e greu, Atunci când n­-am pace în sufletul meu, Alerg la Golgota, la cruce plângând, La mila lui Isus, la Mielul cel blând. R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas Aprinde întruna al rugilor ceas, Şi Domnul mi­-arată acum şi mereu Că El e Olarul, iar lutul sunt eu! 2. Mă­-ntreb în tăcere şi strig către cer, Când vine necazul, nădejdile pier, Şi fiinţa mea slabă făcută din lut, În mâna Lui sfântă ia nou început. R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas Aprinde întruna al rugilor ceas, Şi Domnul mi­-arată acum şi mereu Că El e Olarul, iar lutul sunt eu! 3. M-­aşează pe roată şi­-ncepe uşor Să dea forma nouă la fragedul ol, Apoi cu blândeţe mă pune la loc Şi­-n marea­-I iubire mă curăţă-­n foc. R: Şi focul mă arde, dar jarul rămas Aprinde întruna al rugilor ceas, Şi Domnul mi­-arată acum şi mereu Că El e Olarul, iar lutul sunt eu!