297.

Urmați-Mă, ne-a zis Cristos

1. Urmați-Mă, ne-a zis Cristos, cel ce-i al Meu să vină, Să lase vechea fire jos, să vină la lumină. Cei ce din moarte-ați fost treziți, luați-Mi crucea și veniți! 2. Eu pentru voi sunt ca un far ce-n beznă luminează, Nu-l va zdrobi al nopții val pe-acela ce-Mi urmează. Eu Calea sunt, Mă căutați, pe-această cale să umblați! 3. Eu inima Mi-am dăruit, sunt blând, făr’ de trufie, Pe cei trudiți i-am ocrotit ferindu-i de urgie, Și orice gând Eu l-am supus voinței Tatălui de sus. 4. Eu vă descopăr calea rea, să treceți pe alături, Căci suflet liber veți avea urmând a’ Mele sfaturi. Sunt ancoră și sunt catarg, sunt port în al veciei larg. 5. Ți-e drumul greu? Nu șovăi, mergi și voi fi cu tine! Eu calea ți-o voi pregăti, Lupta-voi pentru tine. Nu-i vrednic cine dă ’napoi. ’Nainte! Domnul e cu voi!