169.
Înțelepciunea din vecii
1. Înţelepciunea din vecii
Ce-Şi lasă-amprenta-n univers,
Tot ce-a creat cu mâna Sa,
Prin al puterii Cuvânt va sta.
El ştie taina-ntinsei mări,
Secretul stelelor pe cer,
Lumină calea aştrilor,
Dând o zi nouă popoarelor.
2. Ştiinţă fără de egal,
Ce calea dreaptă-ai însemnat,
Mi-e candelă al Tău Cuvânt,
Mă-nveţi, mă-ndrumi prin al Tău Duh Sfânt.
Şi-apoi misterul grelei cruci,
Cel Viu să moară pentru morţi!
Iar cei mari ruşinaţi să stea
Când toată slava Cristos va lua.
3. De-nţelepciunea-Ţi onorat,
Iubire-Ţi cer şi pace-n dar.
Smerit, mă-nvaţă să primesc
Al Providenţei statornic mers.
Ţesut e-atunci orice necaz
În pânza harului Tău bun,
Iar prin dureri aleg să spun:
„Doar voii Tale eu mă supun!“