110.
Cetate tare-i Dumnezeu

1. Cetate tare-i Dumnezeu,
Puternic Zid de neclintit.
E Adăpost în orice greu,
Scut pentru sufletul trudit.
Cristos, Miel-Împărat
Prin moarte-a triumfat,
Pe robi i-a izbăvit,
De iad ne-a mântuit,
Pe-al nopții domn l-a nimicit.
2. În luptă cruntă am intrat,
Vrăjmașul să îl biruim.
În frunte-i Mielul înjunghiat
Și-ai Săi aleși în urmă vin.
În Templul Sfânt, pe tron
Stă al Oștirii Domn,
Viteazul Luptător,
În veci neschimbător:
Cristos e-Atotbiruitor.
3. Cuvântul viu al Domnului
Pe cel viclean îl va zdrobi.
Nu ne-nspăimântă-oștirea lui,
Prin Adevăr vom birui.
Nicicând nu tremurăm,
Ci drept ne ridicăm.
Prin Domnul vom trăi,
De cel rău ne-a păzi:
O vorbă doar, și va pieri.
4. Al Său Cuvânt va dăinui
Deasupra-a tot ce-i pământesc.
Prin El tărie vom primi
Și harul Său dumnezeiesc.
Cristos e lângă noi,
Nicicând n-om da ‘napoi.
Și chiar de vom muri,
Noi tot vom birui:
Isus e Rege-n veșnicii.