294.
Pe vremuri sta Iosua
Pe vremuri sta Iosua în criză de timp
Erau mulți dușmani pe pământ,
Iar soarele sta gata la asfințit
Și noaptea venea pe pământ.
Apoi ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigînd:
Opriți-vă azi de mai dați un răgaz
Să-i văd pe dușmani la pământ.
R: Oprește-te soare asupra pământului
Oprește-te lună și tu,
Lungească-se ziua aceasta a harului
Și nimeni să nu zică nu.
Istoria aceasta de mult retrăim
E soarele aproape asfințit
Dușmanul e încă-n picioare, o știm
Deși are capul zdrobit.
Din ghiarele crude pe cei disperați
Căutăm pentru-ai smulge acum
Oprește, Părinte ceresc, te rugăm,
Oprește doar soarele-n drum.
Mai este un Iosua în veacul douăzeci
Să-și `nalțe doar brațul spre cer
Atunci când dușmani-mpotrivă pornesc
Și jertfă umană o cer?
Nu vrem ațipire pe pleoape să dăm
Acum lupta este în toi
Din moarte sufletele să le salvăm
Căci Domnul vieții e cu noi.