642.
Pe-un pământ de nobili
1. Pe-un pamânt de nobili,
Respins şi-ndepărtat,
Se-ntoarce fără veste
Un fiu de împărat.
Se-ntoarce cu durere
Cu lacrimi şi suspin
Şi se întreabă într-una
Nu-i prea târziu să vin?
R: Primeşte-mă, o, Tată!
E-adevărat am greşit
Primeşte-mă la Tine
De lume m-am scârbit.
Primeşte-mă o, Tată!
E-adevărat am greşit
Dar azi mă-ntorc la Tine
O, Domnul meu iubit!
2. Priveşte lung în zare
Şi vede un palat
Se-ntreabă-n remuşcare
De ce n-am ascultat?
De ce-am plecat de-acasă
Când totul era al meu?
De ce-am uitat că Tată
Îmi este Dumnezeu?
3. Şi cum stătea pe gânduri
Acest fiu nu vedea
Că Tatăl său în poartă
Cu drag îl aştepta!
Doar când şi-a rupt privirea
De tot ce era jos
A îmbrăcat cu slavă
Un alb veşmânt frumos!