629.
Ce spune oare vântul călătorul?
1. Ce spune oare vântul, călătorul,
Când se sfâșie printre crengi trudit?
Ce taină spune-n graiul său izvorul,
Învolburat în muchii de granit?
Ce spune mărul ce-ți umbrește drumul
Cu trupul frânt de orice mână rea?
Ce spune în căminul tău parfumul
Din trandafirii rupți de mâna ta?
2. Iubește! Spune tot ce-n zări palpită.
Iubește! Spune vântul legănat.
Iubește! Spune floarea cea strivită
Sub talpa ta, sub pasul tău distrat.
Iubește! Spune mierea din lucernă
Și adierea florilor de tei.
Iubește! Căci iubirea e eternă
Și, iată, bate-n ușă vremea ei...
3. Iubește! Spune roua dimineții
Și Mielul blând de mâna ta răpus.
Nu face-un singur pas pe drumul vieții
Când pasul te desparte de Isus.
Nu spune-un gând ce dragoste n-aduce
Și nu privi de nu privești duios.
Și-abia atunci prin șoapta noastră dulce
Va suspina și va vorbi Hristos!