562.

Oricine iubește o floare

1. Oricine iubeşte o floare E-aproape de-al vieţii mister. Oricine se-opreşte-n cărare S-asculte un glas de izvoare (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) Oricine se-opreşte-n cărare S-asculte un glas de izvoare (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) 2. Oricine iubeşte seninul Când soarele urcă-n eter. Oricine-şi înalţă suspinul Când licăre-n mare rubinul (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) Oricine-şi înalţă suspinul Când licăre-n mare rubinul (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) 3. Oricine pe munţii albaştrii Priveşte granitul sever, Oricine pe căi de sihaştrii Străbate păduri de jugaştrii (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) Oricine pe căi de sihaştrii Străbate păduri de jugaştrii (bis) E-aproape, e-aproape de cer. (bis) 4. Dar cine-a primit îndurarea Din rănile blândului Miel, Acela e frate cu floarea, Cu râul, cu munţii cu marea Şi-oriunde îl duce cărarea Tot cerul, tot cerul e-n el. (bis) Acela e frate cu floarea, Cu râul, cu munţii cu marea Şi-oriunde îl duce cărarea Tot cerul, tot cerul e-n el. (bis)