562.
Oricine iubește o floare
1. Oricine iubeşte o floare
E-aproape de-al vieţii mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
S-asculte un glas de izvoare (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
Oricine se-opreşte-n cărare
S-asculte un glas de izvoare (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
2. Oricine iubeşte seninul
Când soarele urcă-n eter.
Oricine-şi înalţă suspinul
Când licăre-n mare rubinul (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
Oricine-şi înalţă suspinul
Când licăre-n mare rubinul (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
3. Oricine pe munţii albaştrii
Priveşte granitul sever,
Oricine pe căi de sihaştrii
Străbate păduri de jugaştrii (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
Oricine pe căi de sihaştrii
Străbate păduri de jugaştrii (bis)
E-aproape, e-aproape de cer. (bis)
4. Dar cine-a primit îndurarea
Din rănile blândului Miel,
Acela e frate cu floarea,
Cu râul, cu munţii cu marea
Şi-oriunde îl duce cărarea
Tot cerul, tot cerul e-n el. (bis)
Acela e frate cu floarea,
Cu râul, cu munţii cu marea
Şi-oriunde îl duce cărarea
Tot cerul, tot cerul e-n el. (bis)