512.
Era odată o tainică grădină
1. Era odată-o tainică grădină
În care Domnul, Se ruga plângând
/: Şi faţa Lui cea plină de lumină
Era-ntristată până la mormânt. :/
2. De multe ori, pe faţa Lui, căzuse,
Şi Se ruga cu mult amar, nespus!
/: „Să treacă, Tată... să nu beau paharul!”...
Paharul suferinţei, lui Isus!... :/
3. O, Ghetsimani, grădina suferinţei,
În tine plânge, Domnul, cu amar
/: Şi-apoi Se-mbracă-n haina umilinţei
Şi-Şi pregăteşte drumul spre Calvar!... :/
4. O, Ghetsimani, grădină neuitată,
Tu ai văzut durerea lui Isus!
/: Şi Iuda când L-a sărutat odată
Pe Domnul strălucirilor de sus!... :/
5. O, Ghetsimani, aş vrea să fiu în tine,
Să văd şi locul unde El a plâns...
/: Să plâng şi eu, cu lacrimi şi suspine,
Să plâng, căci pentru mine, El, a plâns!... :/