511.
Se-aude pe ulița satului
1. Se-aude pe uliţa satului meu
Un ropot zorit de copite...
O voce... un glas care-l ştiu numai eu...
Un chiot de doruri cumplite...
„E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/: Căci, azi, eu zic: „Poate”... şi mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine! :/
2. „Copilă Mireasă, ce Mire aştepţi?
Nu-i nimeni din cer ca să vie?...
Zadarnic, spre uliţă ochii ţi-ndrepţi,
Căci uliţa ta e pustie...
De când adormiră părinţii străbuni
Stau toate la fel neschimbate.
/: Ce chiot auzi tu? Ce stranii minuni?
Ce glas de vedenii ciudate? :/
3. Se-aude pe uliţa satului meu
Un glas peste lumea deşartă;
Și, iată, un tânăr ce-l ştiu numai eu,
Se-aruncă din şa lângă poartă.
E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/: Căci azi, eu zic: „Poate!”... şi mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine!... :/