499.
Ca frunza ce se scaldă în razele de soare
1. Ca frunza ce se scaldă în razele de soare
Şi-şi freamătă-n tăcere al vieţi adânc mister,
,,Noi toţi privim”, Isuse divina Ta splendoare
Şi ne-ncărcăm potirul cu slăvile din cer.
2. Măhrama-ntunecimii ne-ai smuls-o de pe faţă
Când, după moartea crucii, din morţi Te-ai înălţat
Şi ne-ai adus în inimi senina dimineaţă.
E viu pe veci Martirul, iar eu deplin iertat.
3. Te voi vedea aievea la dulcea Ta venire
Când lutul s-o preface în trupul nou, slăvit.
Şi-Ţi voi aduce, Doamne, cântarea de iubire:
Eşti Farmecul cel veşnic, eşti vrednic de iubit!