483.

O daltă e Cuvântul

1. O daltă e Cuvântul, Iar inima-i o stâncă. De mii de ori loveşte, Şi tot nu cade încă. Ci numa-nţelepciunea Iubirii e în stare, Să poată pân' la urmă Ca stânca s-o coboare. R: O! Fiecare suflet Cu altul nu-i la fel, Nimic decât iubirea, N-ajunge pân' la El. 2. Un plug este Cuvântul Iar inima-i o glie, De mii de ori o ară Şi ea-i mereu pustie. Dar numai asudarea Iubirii izbuteşte Să scoată rod de unde În veac nimic nu crește. 3. O sabie-i Cuvântul, Iar inima-i cetate. De mii de ori împunge Şi-adesea n-o străbate. Dar numai stăruinţa Iubirii dac-ajunge Ades' cu ani de lacrimi Şi jertfa o străpunge.