461.

De sus, din slava senină

1. De sus, din slava senină Tatăl priveşte pe-ai Săi, /: Mâna-I suspinu-ţi alină, Mai mult de-atât, ce mai vrei? :/ 2. Iar când vuieşte furtuna Și fierb de ură cei răi, /: Domnul ţi-e scut totdeauna, Mai mult de-atât, ce mai vrei? :/ 3. Când plângi şi gemi de durere Și-n lacrimi scalzi ochii tăi, /: Domnu-I a ta mângâiere, Mai mult de-atât, ce mai vrei? :/ 4. Iar când în ceasuri supreme Nu ştii nici ce să mai ceri, /: O, crede-n El, nu te teme! Mai mult de-atât, ce mai vrei? :/