454.

Tu pe vrăjmași îi risipești (Psalmul 68)

1. Tu pe vrăjmaşi îi risipeşti; Cu fumul ei se aseamănă 'Naintea Feţei Tale Cum ceara se topeşte-n foc, Aşa cei răi dispar curând Când simt a Ta privire, Dar cei neprihăniţi păşesc Cu bucurie în Faţa Ta. Cântând slăvitu-Ţi Nume, - Şi eu Te laud şi Te-nalţ. Sunt fericit şi mă aplec Slăvindu-Te pe Tine! 2. Tu eşti orfanilor Tată, Apărătorul văduvei, Ne porţi zilnic povara. Slăvit şi mare, locuieşti În al Tău sfânt locaş în cer. Ce binecuvântare! Familii celor părăsiţi Iar celor ce-s încătuşaţi Le dai Tu izbăvire. Cu slavă toţi Te preamărim Şi ne plecăm 'naintea Ta Cu multă mulţumire. 3. Tu ploi ne dai la timp din cer, Pentru pământ şi prin Cuvânt, Şi izbăveşti poporul: L-aşezi cu drag în locul lui Pământul făgăduinţei! Şi el Te preamăreşte. Şi la Cuvântul Tău rostit Veşti bune-aduc cu mare zel Femeile pioase. Oştirea mare de popor: Bărbaţi, femei şi prunci cu toţi Ţi-aduc de slăvi cântare! 4. Şi ca locaş slăvit al Său În care să fie cinstit, El a ales un munte - Sionul - şi de-acolo El Zilnic ne poartă povara, Ne păstrează pentru El. El, Dumnezeu izbăvitor, Vine-n locaşul Său cel Sfânt Dând binecuvântare. Să-L binecuvântăm cu toţi Şi să-i cântăm în adunări Mereu slăvitu-I Nume!