454.
Tu pe vrăjmași îi risipești (Psalmul 68)
1. Tu pe vrăjmaşi îi risipeşti;
Cu fumul ei se aseamănă
'Naintea Feţei Tale
Cum ceara se topeşte-n foc,
Aşa cei răi dispar curând
Când simt a Ta privire,
Dar cei neprihăniţi păşesc
Cu bucurie în Faţa Ta.
Cântând slăvitu-Ţi Nume,
- Şi eu Te laud şi Te-nalţ.
Sunt fericit şi mă aplec
Slăvindu-Te pe Tine!
2. Tu eşti orfanilor Tată,
Apărătorul văduvei,
Ne porţi zilnic povara.
Slăvit şi mare, locuieşti
În al Tău sfânt locaş în cer.
Ce binecuvântare!
Familii celor părăsiţi
Iar celor ce-s încătuşaţi
Le dai Tu izbăvire.
Cu slavă toţi Te preamărim
Şi ne plecăm 'naintea Ta
Cu multă mulţumire.
3. Tu ploi ne dai la timp din cer,
Pentru pământ şi prin Cuvânt,
Şi izbăveşti poporul:
L-aşezi cu drag în locul lui
Pământul făgăduinţei!
Şi el Te preamăreşte.
Şi la Cuvântul Tău rostit
Veşti bune-aduc cu mare zel
Femeile pioase.
Oştirea mare de popor:
Bărbaţi, femei şi prunci cu toţi
Ţi-aduc de slăvi cântare!
4. Şi ca locaş slăvit al Său
În care să fie cinstit,
El a ales un munte
- Sionul - şi de-acolo El
Zilnic ne poartă povara,
Ne păstrează pentru El.
El, Dumnezeu izbăvitor,
Vine-n locaşul Său cel Sfânt
Dând binecuvântare.
Să-L binecuvântăm cu toţi
Şi să-i cântăm în adunări
Mereu slăvitu-I Nume!