450.

Pe dragii noștri tineri

1. Pe dragii noştri tineri Ce-acuma se unesc, O, binecuvântează-i, Părinte bun, ceresc! Unirea lor în Tine Curată s-o păstrezi! Părinte bun, din ceruri, Să-i binecuvântezi! 2. Viaţa lor cea nouă În care-acum păşesc, O, binecuvânteaz-o, Părinte bun, ceresc! În suflete şi-n casă, Cu drag, la ei să şezi! Părinte bun, din ceruri, Să-i binecuvântezi! 3. În tot ce îţi vor cere, În tot ce ei doresc, O, binecuvântează-i, Părinte bun, ceresc! Credinţa şi unirea Mereu să le-o veghezi! Părinte bun, din ceruri, Să-i binecuvântezi! 4. Ca să-Ţi slujească Ţie, În toate, cât trăiesc, O, binecuvântează-i, Părinte bun, ceresc! Şi fericiţi, la urmă, În slavă să-i aşezi! Pe ei şi-ai lor, Părinte, Să-i binecuvântezi!