442.

Iubirea Lui e mult prea mare

1. Iubirea Lui e mult prea mare În vorbe simple s-o descrii. Mai sus de orice stea răsare Şi-n adâncimi o poţi găsi. 'Naintea Lui când vii şi-I spui Păcatul tău murdar, El, prin Isus, îţi dă de sus Scăpare-n al Său har. Refren: Iubire sfântă şi bogată, Tu ne rămâi mereu Cântarea noastră minunată, În veci lui Dumnezeu. 2. Coroane, tronuri au să cadă Când ziua mare va suna, Şi cei ce azi nu vor să creadă La munţi atunci vor alerga. Dar dragostea în veci va sta; O, Doamne, Tu nu treci. Şi-n al Tău har fără hotar, Noi vom trăi în veci. Refren: Iubire sfântă şi bogată, Tu ne rămâi mereu Cântarea noastră minunată, În veci lui Dumnezeu. 3. Cu apa mării de-am înscrie Iubirea Lui pe ceru-ntins, Şi orice om de-ar vrea să fie Un scrib pe-al slavei necuprins, Şi tot n-ar fi destul să scrii - Căci mările-ar seca – Din veşnicii în veşnicii Se-ntinde Dragostea. Refren: Iubire sfântă şi bogată, Tu ne rămâi mereu Cântarea noastră minunată, În veci lui Dumnezeu.