408.

Lângă poarta veșniciei

1. Lângă poarta veşniciei, Îmi pun faptele-n cântar, Dar oricât mi-ar fi de bune Toate fără preţ îmi par. Refren: Doamne, cum să cred, prin fapte C-aş intra-n cetatea Ta? Numai harul, numai harul Singur e salvarea mea! 2. Iată, din belşugul pâinii, Ce mi-ai dat-o ne'ncetat, Câtă mi-am oprit-o mie Iar la alţii cât am dat? Refren: Doamne, cum să cred, prin fapte C-aş intra-n cetatea Ta? Numai harul, numai harul Singur e salvarea mea! 3. Iată, din iertarea multă Care-am tot primit-o eu, Ce uşor mi-am dat-o mie Iar la alţii cât de greu! Refren: Doamne, cum să cred, prin fapte C-aş intra-n cetatea Ta? Numai harul, numai harul Singur e salvarea mea! 4. Iată, din blândeţea dulce, Care-ntruna am primit, Cât de larg am fost cu mine Iar cu alţii ce zgârcit! Refren: Doamne, cum să cred, prin fapte C-aş intra-n cetatea Ta? Numai harul, numai harul Singur e salvarea mea! 5. Şi, din marea-mi datorie, Chiar puţinul ce l-am dat, Doamne, cât e cu mândrie Şi cu laude-ntinat! Refren: Doamne, cum să cred, prin fapte C-aş intra-n cetatea Ta? Numai harul, numai harul Singur e salvarea mea!