408.
Lângă poarta veșniciei
1. Lângă poarta veşniciei,
Îmi pun faptele-n cântar,
Dar oricât mi-ar fi de bune
Toate fără preţ îmi par.
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte
C-aş intra-n cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
Singur e salvarea mea!
2. Iată, din belşugul pâinii,
Ce mi-ai dat-o ne'ncetat,
Câtă mi-am oprit-o mie
Iar la alţii cât am dat?
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte
C-aş intra-n cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
Singur e salvarea mea!
3. Iată, din iertarea multă
Care-am tot primit-o eu,
Ce uşor mi-am dat-o mie
Iar la alţii cât de greu!
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte
C-aş intra-n cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
Singur e salvarea mea!
4. Iată, din blândeţea dulce,
Care-ntruna am primit,
Cât de larg am fost cu mine
Iar cu alţii ce zgârcit!
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte
C-aş intra-n cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
Singur e salvarea mea!
5. Şi, din marea-mi datorie,
Chiar puţinul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie
Şi cu laude-ntinat!
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte
C-aş intra-n cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
Singur e salvarea mea!