319.
Te-nalț, Doamne, pururi
1. Te-nalț, Doamne, pururi, căci m-ai ridicat,
Pe vrăjmași să râdă Tu nu i-ai lăsat.
Am strigat spre Tine, Doamne-ndurător,
Tu m-ai scos din groapă, n-ai lăsat să mor.
2. Sufletul, meu, Doamne, din mormânt l-ai scos,
M-ai adus la viață, dintre morți de jos.
Domnului cântați-I voi, cei preaiubiți,
Și slăvitu-I Nume pururea măriți.
3. Căci o clipă ține doar mânia Sa;
Îndurarea-I însă, toată viața mea.
Seara vine plânsul chinului amar,
Dimineața vine veselia iar.
4. Când eram în bine, îmi ziceam așa:
“Niciodată-n viață nu m-oi clătina!”
Căci pe-un munte tare Tu m-ai așezat…
Dar Ți-ai ascuns Fața și m-am tulburat.
5. Doamne, către Tine m-am rugat, zicând:
“Ce câștigi, Tu, oare, de-aș muri curând?
Poate să Te laude țărâna de jos?
Poate ea să spună cât ești credincios?
6. Doamne, -ascultă! Doamne, fii îndurător,
Și-mi ajută, Doamne, că-s făr-ajutor!”
Și în veselie plânsul mi-ai schimbat,
Dezlegându-mi jalea, Tu m-ai bucurat.