306.
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aș fi de n-ai fi Tu cu mine
Cu harul Tău nemărginit?
Aș fi un bulgăre de gheață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață
Și-o noapte fără dimineață.
2. Aș fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu șerpi și scorpii ce-nvenină.
Aș fi o albie uscată
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză ruptă și purtată
Fără de țel prin lumea toată.
3. Așa aș fi, dar, slavă Ție!
Tu-mi ești a vieții bogăție,
Comoara harurilor vie
Ce mă inundă pe vecie.
Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
Vieții-n mii și mii de fețe
Și n-aș fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumusețe,
4. De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu taine-adânci și minunate
Ce toate vrei și ești în toate.
Tu m-ai suit, în slăvi divine,
Din locu-ntunecatei tine.
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Și-acum și-n veacul care vine.