265.
Când privesc a Ta zidire
1. Când privesc a Ta zidire,
Firea-n măreţia ei,
Cerul cu-a lui nesfârşire
Şi cu munţi de nouri grei,
2. Când privesc la mândrul soare
Cum răsare-n zori de zi,
Cum apune-apoi, cum moare,
După lanuri aurii,
3. Când privesc bolta-nstelată
Miile ei de făclii,
Care-n noaptea-ntunecată
Luminează munţi, câmpii,
4. Sunt uimit de-a Ta mărire,
Ca şi de puterea Ta.
Recunosc a mea micime,
Ca şi neputinţa mea.
5. Înaintea Feţei Tale,
Sunt doar un biet păcătos.
O! alerg la-a Ta-ndurare,
Te ştiu sfânt, dar şi milos.
6. Ştiu că-n marea Ta iubire
Pân' la mine Te-ai plecat,
Să mă-nalţi la-a Ta mărire
Chiar pe min' cel ne'nsemnat.
7. Păcătosul cu renume
Are preţ în ochii Tăi,
Mult mai mult ca-ntreaga
lume Cu palate, munţi şi văi.
8. Necuprinsă Ţi-e iubirea
Ce-n Isus mi-ai arătat!
Tu mi-ai dat chiar mântuirea,
Tu chiar cerul mi l-ai dat.