246.
Adeseori cărarea mea
1. Adeseori cărarea mea
E-o cale de dureri,
E-o cale de-ncercare grea,
Dar am şi mângâieri.
Căci, orişicât de trist aş fi,
Inima mea neîncetat
E-n mâna bună-a Domnului
Şi de iubirea Lui sunt apărat.
2. Adeseori suspin şi plâns
Şi-amar e hrana mea,
Dar al credinţei foc nu-i stins,
Şi nici nădejdea mea.
Căci şi Păstorul meu, Isus,
A plâns şi El, şi-a suferit.
Să am curaj chiar El mi-a spus,
Căci El pe-orice vrăjmaş a biruit.
3. Când gânduri negre mă răpun
Sau când mă simt stingher,
Necazul oare cui să-l spun?
Şi sfat cui am să cer?
Un pr'eten bun mi-a mai rămas,
Iar, în necaz, un frate bun;
La El mă duc cu-amarul meu,
Şi păsul meu întreg doar Lui i-l spun.
4. Chiar neagra clipă-a morţii când
Vine-n calea mea,
De tot şi toate mă despart,
Când e să trec prin ea.
Dar Tu, Isuse, eşti mereu
Cu min' şi-atunci, ca orişicând.
Tu mă păstrezi la pieptul Tău,
Păzit de braţul Tău, pân' la mormânt.