182.
Pentru creștin, lumea e un pustiu
1. Pentru creştin, lumea e un pustiu,
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Pe calea Lui presăraţi sunt mulţi spini,
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Pentru ce dar să mă înfricoşez?
Domnul este-acelaşi şi mâine ca şi azi;
El e cu mine şi e scutul meu.
O, ce frumos! O, ce frumos!
2. Urmând pe Domnul, nu sunt înţeles,
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Prin suferinţă, spre cer 'naintez,
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Este cu mine Isus, Domnul meu;
El mă-mbărbătează, când drumul este greu.
Ce fericire, să fiu cu Isus!
O, ce frumos! O, ce frumos!
3. Dor mi-e de cer, dar sunt tot pe pământ,
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Să mă ia-n cer, Domnul tot n-a venit
Dar nu mă plâng, dar nu mă plâng.
Mult însă El nu va mai zăbovi,
Va veni pe nor şi cu El ne va răpi.
Cerul dorit, în cântări, ne-o primi.
O, ce frumos! O, ce frumos!