78.
Ce-ar fi faptura-mi fara Tine
1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi Tu în mine,
cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă,
un chip de humă fără viaţă,
o stâncă-nvăluită-n ceaţă,
şi-o noapte fără dimineaţă.
2. Aş fi un far fără lumină,
pustie de nisipuri plină,
cu vânturi fără de odihnă,
cu şerpi şi scorpii ce-nvenină.
Aş fi o albie uscată,
pe unde-a fost un râu odată;
o frunză smulsă şi purtată
cu nici un rost, prin lumea toată.
3. Aşa aş fi, dar, slavă Ţie,
Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor, vie,
ce mă inundă pe vecie.
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea
Vieţii-n mii şi mii de feţe,
și n-aş fi cunoscut iubirea
cu-nfiorări şi frumuseţe.
4. De n-ai fi fost Tu Bunătate,
Începătorule a toate,
cu taine-adânci şi minunate,
ce totul vrea şi totul poate.
Tu m-ai suit în slăvi divine,
din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine
şi-acum şi-n veacul care vine!