351.

Noi avem acolo-n cer un Tata

1. Noi avem acolo-n cer un Tată care ţine-n larguri bolta înstelată. Noi avem un Creator puternic, la a Lui poruncă toate calea-şi ţin. Soare, lună, stele, marea-n valuri grele, munţii ʼnalţi şi norii falnici Îi dau slavă. Tot ce-n zări cuvântă, zi şi noapte cântă: Aleluia Celui Sfânt! Amin!" 2. Noi avem acolo-n cer un Frate, Cel născut din Tatăl, din eternitate. Noi avem un Miel jertfit pe cruce, Miel de izbăvire din eternul chin. Mii de inimi smulse din păcate-ascunse, sus în cer şi jos în lume Îi dau slavă. În vibrări de strună ceru-ntreg răsună: Aleluia lui Isus! Amin!" 3. Noi avem aici cu noi în viaţă pe Mângâietorul care ne învaţă. Noi avem pe Însuşi Duhul Slavei ce ne dă lumină, sprijin şi alin. Înălţând spre astre glasurile noastre, făurind în orice zi un imn de slavă; preamărim pe Tatăl, adorăm pe Fiul și trăim prin Duhul Sfânt! Amin!