255.
De n-ar fi harul Tau cel mare
1. De n-ar fi harul Tău cel mare,
Iubitul meu Mântuitor,
aş fi rămas în groapa-n care
nu-s mângâieri, nici ajutor.
De n-ar fi har, slăvitul har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar;
de n-ar fi har, de n-ar fi har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar.
2. De n-ar fi dragostea de Tată
spre mine, fiul cel pierdut,
aş fi pierit şi niciodată
salvarea n-aş fi cunoscut.
De n-ar fi har, slăvitul har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar;
de n-ar fi har, de n-ar fi har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar.
3. De n-ar fi mantia-ndurării
veşmântul sufletului meu,
aş plânge plânsul disperării
fără răspuns când chinu-i greu.
De n-ar fi har, slăvitul har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar;
de n-ar fi har, de n-ar fi har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar.
4. De n-ar fi jertfa Ta, Isuse,
și sângele Tău scump vărsat,
aş fi purtat pe totdeauna
osânda pentru-al meu păcat.
De n-ar fi har, slăvitul har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar;
de n-ar fi har, de n-ar fi har,
aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar.