O, Doamne mare!

1. O, Doamne mare, când privesc eu lumea ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt, fiinţele ce-mpodobesc natura cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt. //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: ce mare eşti, ce mare eşti! :// 2. Privirea când mi-o ʼnalţ şi văd minunea: mulţimea astrelor lucind pe cer, măreţul soare, cât şi blânda lună, plutind, ca mingi de aur, prin eter, //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: ce mare eşti, ce mare eşti! :// 3. Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă și când zăresc mulţimea de-ndurări, pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit întruna și i-a condus prin binecuvântări. //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: ce mare eşti, ce mare eşti! :// 4. Şi-L văd pe Domnul pe pământu-acesta ca serv, dar plin de dragoste şi har. Zăresc în duh amara-I suferinţă și mântuirea ce mi-o dă în dar. //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: ce mare eşti, ce mare eşti! :// 5. Când Domnul sfânt va reveni-n mărire și când voi sta uimit în faţa Sa, eu voi striga în sfântă adorare: Ce mare eşti, ce mare-i slava Ta!" //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: ce mare eşti, ce mare eşti! ://