156.
O, Doamne mare!

1. O, Doamne mare, când privesc eu lumea
ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
fiinţele ce-mpodobesc natura
cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt.
//: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
ce mare eşti, ce mare eşti! ://
2. Privirea când mi-o ʼnalţ şi văd minunea: mulţimea astrelor lucind pe cer,
măreţul soare, cât şi blânda lună,
plutind, ca mingi de aur, prin eter,
//: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
ce mare eşti, ce mare eşti! ://
3. Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă și când zăresc mulţimea de-ndurări,
pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit întruna
și i-a condus prin binecuvântări.
//: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
ce mare eşti, ce mare eşti! ://
4. Şi-L văd pe Domnul pe pământu-acesta
ca serv, dar plin de dragoste şi har.
Zăresc în duh amara-I suferinţă
și mântuirea ce mi-o dă în dar.
//: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
ce mare eşti, ce mare eşti! ://
5. Când Domnul sfânt va reveni-n mărire
și când voi sta uimit în faţa Sa,
eu voi striga în sfântă adorare:
Ce mare eşti, ce mare-i slava Ta!"
//: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
ce mare eşti, ce mare eşti! ://