127.
E o Stanca ce de veacuri
1. E o Stâncă ce de veacuri
stă în valuri ca un far;
adăpost oricărui suflet,
ce e dus de-al vieţii val.
Stânca mea, a mea cetate,
locul meu de adăpost,
al meu sprijin în necazuri
e Isus, Isus Hristos!
2. Urlă marea-nfuriată,
vântul tare șuieră;
însă eu stau fără teamă,
pe-a mea Stâncă veșnică.
Stânca mea, a mea cetate,
locul meu de adăpost,
al meu sprijin în necazuri
e Isus, Isus Hristos!
3. În zadar furtuna bate,
noapte, frig în jur fiind:
liniştit eu stau pe Stâncă,
zorii zilei așteptând.
Stânca mea, a mea cetate,
locul meu de adăpost,
al meu sprijin în necazuri
e Isus, Isus Hristos!
4. Spune-mi, suflet dus de valuri,
e Isus și Stânca ta?
Dacă nu e, vinʼ degrabă,
la El e Mântuirea!
Stânca mea, a mea cetate,
locul meu de adăpost,
al meu sprijin în necazuri
e Isus, Isus Hristos!